altairicar

Just another WordPress.com site

Alba-ca-Zăpada (o poezie pe zi, Emil Loteanu)

pe August 22, 2012

Fetei de douăzeci de ani, călăuză în frumuseţile graiului nostru, rămasă în memoria mea aşa cum urmează…

Am revăzut-o ieri

Pe Alba-ca-Zăpada

După aproape douăzeci de ani.

………..

Ţin minte prima noastră întâlnire –

Un clopoţel a tresărit subţire

Şi uşa clasei s-a deschis încet:

Păşea stingher şi moale ca o umbră…

În pieptul meu, în stânga s-a zbătut

Un cintezoi furios

Ori poate inima?

Priveam la dânsa uluit şi mut.

(Nu te ştia în clasa noastră nimenea,

eu unul, însă, te-am recunoscut).

Şi ochii mei strigară îndrăciţi:

„Priviţi, copii! E Alba-ca-Zăpada!”

Îndată după lecţii am fugit

Acasă, şi i-am spus lui tata

Şi tata blând a clătinat din cap

Şi a zâmbit.

Veneam la lecţii totdeauna primul,

Zburam pe străzi rivalizând săgeata,

Apoi în banca mea ca într-un jilţ

O aşteptam pe Alba-ca-Zăpada.

Şi mă temeam mereu că n-o să vină,

Şi-o căutam cu ochii de departe…

Ea apărea – făptură de lumină –

Iar părul ei bălai părea că arde.

Când ne vorbea se aşeza la geam

Şi noi, vrăjiţi de vocea-i blândă, lină,

Priveam, şi fiecare gest al ei

Părea o tresărire de lumină.

Intram cu ea timizi în alte lumi,

Unde trăiau voevozii şi haiducii,

La hanuri vechi cu lăutari vestiţi

Ce cântă zi şi noapte în răscruce…

Şi graiul nostru de atunci mi-i drag,

Fiindcă în glasul Albei-ca-Zăpada

Se frământau izvoare şi viori

Şi zvon de păsări –ascuţit ca spada.

O ascultam pe Alba-ca-Zăpada

Şi-n minte încolţea sfios

Ca un ghioc sub înveliş de nea

O taină scumpă, mare, de copil:

Să cresc şi să mă fac haiduc vânjos

Şi într-o bună zi s-o urc în şa

Pe Alba-ca-Zăpada şi s-o duc

Departe,

În sălaşul de haiduc

Acolo mă voi însura cu ea

Şi vom trăi cu bacii sus la munte…

Nespus de mândru de aceste planuri,

Le-am scris pe o copertă de caiet

Cu litere stângace şi mărunte.

O, soartă nemiloasă de şcolar!

Caietul meu fu răscolit de tata

Cu ajutorul cărui nimeri

Direct în mâna Albei-ca-Zăpada.

…Mi l-a întors tăcută înapoi

(copil neghiob – doar l-am putut ascunde!)

Explică-mi, Alba-ca-Zăpada, dacă vrei,

De ce m-ai sărutat atunci pe frunte?

……………………………………..

După aproape douăzeci de ani

Stau iar în faţa Albei-ca-Zăpada:

– Ce mare te-ai făcut, Emil! Ce mare…

Tac îndârjit. Aşa cum tac şcolarii,

Când vrei să afli cine dintre ei

I-a desenat lui Galileo Galilei

Joben, cravată şi mustaţă.

În faţa mea e Alba-ca-Zăpada.

Simt mâna ei alunecând pe faţă,

Şi ca un cald ecou

Aud din nou:

– Ce mare te-ai făcut, Emil, ce mare…

– Îţi cer iertare, Alba-ca-Zăpada,

Că n-a venit acel haiduc călare,

Că taina a rămas neîmplinită,

Că am crescut, că sunt de-acuma mare –

Îţi cer iertare, vis frumos,

Îţi cer iertare…

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: