altairicar

Just another WordPress.com site

Ce-am învățat la ALTAIR…

Nu există școală care să te învețe ceea ce înveți în școala ALTAIR! Participînd la edițiile ALTAIRului descoperi locuri și oameni noi, înveți despre diferitele culturi ale lumii. Cu locurile e mai simplu, cu oameni e mai greu! Trebuie să te descoperi pe tine, înainte de a descoperi și înțelege pe cei din jurul tău, și asta nu e ușor, iar Școala ALTAIR te învață multe despre tine, îți arată care este scopul tău în viață…
Ce am învăţat eu participînd în ediţiile Şcolii ALTAIR în calitate de părinte, profesor, director de serie şi manager de proiect?
– școala de primăvară ALTAIR 2013 încă o dată m-a convins că e nevoie de o echipa bună și eficientă, încît să poți atinge succesul mult mai ușor și mult mai rapid decît ți-ai fi imaginat vreodată. Mă bucur că fac parte dintr-o astfel de echipă fantastică și știu că de una singură nu ai cum să reuşeşti;
– am învățat să accept că participanții proiectului sunt diferiţi şi au nevoi diferite;
– am învățat să accept că fiecare are ritmul lui de evoluţie şi este foarte, foarte greu să încerci să forţezi pe cineva să evolueze în alt ritm decît cel propriu;
– Salut, Te rog, Mulțumesc și La revedere în limba țării vizitate sunt a must;
– încălțămintea este extrem de importantă la drum ;
– nu există vreme urîtă ci doar haine nepotrivite;
– politețea nu cunoaște granițe;
– geografia se învață cel mai bine la fața locului;
– bagajul pentru 10 zile poate fi făcut în 10 minute;
– Praga e pavată în întregime cu piatră cubică;
– gentuța cu actele, banii, telefonul, aparatul foto nu trebuie să se despartă niciodată de tine 🙂
– cu ALTAIR-ul găsești zona de confort, oriunde nu ai fi, Hajduszoboszlo, Praga, Paris, Viena, Budapesta, Debrecen!
– am învățat să mă bucur de poveştile locurilor;
– încredere, curaj, prietenie, a explora viaţa cu pasiune şi entuziasm;
– să mă bucur de locuri, oameni, sentimente, experienţe;
– în viață, nimic nu e întîmplător, totul are loc cu un motiv și, în final, orice problemă își va găsi rezolvarea!

P.S. Cu Școala ALTAIR cu toții păstrăm tot ce se poate păstra, dăruim, tot ce se poate dărui…Luăm decizii care se pot lua…Se investește în oameni, se trăiește, tot ce se poate trăi! O dorință…Un vis…O treaptă pentru a păși spre un alt început!
ALTAIR are numărul de ani pe care-l au cei mai mari discipoli ai noștri, douăzeci…Mulți înainte, și copiilor, și ALTAIR-ului…

Violeta Bujor-Popovici

Lasă un comentariu »

Paris, Paris…Mi-e dor deja de tine…

Poveştile Parisului

După oraşul celor 100 de clopotniţe – Praga a urmat Oraşul luminilor, mai bine zis, Oraşul contrastelor – Paris. Ne aştepta cu foarte multe scene contradictorii ieşite parcă din romanele lui Victor Hugo dar şi cu oportunităţi şi posibilităţi multiple de a combina utilul cu plăcutul. Programa taberei în aceste trei zile de aflare în capitala Franţei s-a dovedit a fi foarte încărcată.
Chiar în prima seară, pe 2 martie am mers cu toţi doritorii Şcolii ALTAIR la concertul Mărţişor -2013 organizat de către reprezentanţii Connexions Moldavie la Teatrul Le Passage vers les Etoiles pentru toţi cei ce simt şi ghîndesc româneşte, doritori de a marca venirea primăverii prin muzică, poezie și dansuri tradiționale moldovenești. Paradoxal, trebuia să parcurgem peste 2000 de km ca că putem asculta epigramele lui Efim Tarlapan, să-l cunoaştem pe viu pe cel mai bun magician al anului 2012 – basarabeanul Teodor Decusar, şi să savurăm sunetele vii ale eternelor melodii româneşti cu amprenta lor nostalgică. Nu ştiu de ce, dar departe de casă ele au o încărcătură mai mare, te răscolesc, stare agravată şi de atitudinea spectatorilor din sală care cîntă împreună cu interpreţii„…Şi aşa-mi vine cîte odată…”, toţi deosebit de doriţi de tot ce ţine de valori, spirit autohton şi slovă românească…
Poate din această cauză suntem primiţi în această seară aici cu atîta căldură, noi „ALTAIR-ştii” suntem priviţi ca mesageri ce au adus odată cu mărţişoarele şi „aerul de acasă”…, suntem primiţi, cum sunt primite primele rîndunele de ţăranii noştri sătui de iarnă… Poate de aceea atît de firesc şi cald se comportă cu noi şi unele vedete ale serii (printre care ambasadorul RM în Franţa şi Victoria Mahu, ex-solistă a formaţiei „Milenium”, care de cîţiva ani locuieşte în Franţa…).Poate…
Constatări și analize…
Senzaţiile care m-au însoţit şi în timp ce parcurgeam porţiunea de drum cu Autocarele Roşii pînă la Turnul Eiffel unde ne aşteptau restul taberei pentru a ne ridica şi a savura panorama oraşului de la înălţimea vestitului simbol al oraşului – monstrul metalic parizian.
În general, am tânjit mult în aceste zile, că nu au fost cu mine mai mulţi elevi de ai mei, sunt sigură că vizitarea Parisului, i-ar fi făcut să îndrăgească şi să înţeleagă mai bine istoria universală, mare păcat…
Seara, controlul tichetelor din metrou, în drum spre hotel ne-a demonstrat că unele şmecherii moldoveneşti de a merge aici iepureşte „na şaru” nu merg, ci pot să–ţi elibereze buzunarul de câteva zeci de euro ca amendă şi să-ţi provoace gust amar de la sejurul în Paris. Slavă Domnului, că „ai noştri” s-au lăsat convinşi la timp a procura şi utiliza corect biletele…
Această zi foarte încărcată s-a terminat cu o decepţie. Ratăm în următoarea zi să vizităm Sincotronul SOLEIL al centrului de cercetare Thales, la care am fost programaţi cu aportul pământeanului nostru, olimpic la matematici nu chiar atît de mulți ani în urmă, Dorin Dusciac. Cauza e că nu reuşim să adunăm numărul necesar de persoane interesate de curiozităţile ştiinţifice în domeniul astro-fizicii…
Da, materialişti rămînem moldovenii, cît de mult ne-a marcat viciul consumatorismului, cît de uşor putem schimba posibilitatea uncială, plăcerea de învăţa ceva nou, inedit cu plăcerea de a procura ceva „ţoale de la Parij!!!”…
În asemenea cazuri, viaţa te impune să fii diplomat. Am hotîrît să mergem la un compromis: cine nu merge de dimineaţă la cumpărături, participă la formare… Programul taberei în Paris e foarte flexibil ne orientăm după circumstanţe, deoarece vorba veche „socoteala de acasă nu coincide cu cea de la tîrg…”.
Penultima zi în Paris pentru grupul nostru (ne-am divizat special pe grupe mici, ca să ne fie mai uşor) a fost marcată de spiritualitate şi deschidere. După jocurile de autocunoaştere desfăşurate chiar în coridorul hotelului la care au participat elevi din diverse echipe, am pornit spre Piaţa Trocadero unde ne aşteptau reprezentanţii Connexions Moldavie pentru a realiza un flasmob „Dăruim un Martisor – talisman aducator de noroc, bucurie şi sanatate”.
Timp de o oră am tot oferit mărţişoare perechilor aflaţi în Piaţa Trokadero pentru a se imortaliza pe fonul renumitului Turn Eiffel…Mărţişoarele noastre au fost în stare să producă aceeaşi reacţie la personale de diverse rase, culturi, etnii, mentalitate, confesiune religioasă. Mărţişorul a devenit un real aducător de zîmbet pentru persoane venite în Paris de pe diverse continente şi din diferite colţuri ale lumii: India, Canada, Franţa, Algir, Tailanda, China, SUA, Japonia etc. Elevele mele „vînau” în mod deosebit perechi de miri, oferind mărţişoare tinerilor căsătoriţi cu dedicaţii mai speciale…
Vizitarea Bisericii Notre Dame mi-a răvăşit iarăşi asociaţiile legate de poveştile clasice. Decorul practic nu s-a schimbat în ultimele secole, îmi stăruia în minte din cele descrise de Victor Hugo. Aveam senzaţia că de după vre-o coloană, sau colţ la sigur va apărea stîngaci vre-un Quasimodo, iar afară lumea de pe treptele din faţa celebrei catedrale parcă aşteptau spectacolul muzical al Esmeraldei….
În Cartierul Latin Violeta Griţcan ne-a condus şi la biserica mitropolitană română, vestita biserică care păstrează memoria Casei Regale şi a clasicilor Mircea Eliade, Nicolae Iorga etc. care au vizitat-o pe timpuri.
Părintele Tîrziu, care se aseamănă mult cu humuleşteanul Ion Creangă, doar poveşti nu ne-a povestit…Energia şi harisma părintelui a făcut să uităm pentru cîteva clipe că suntem grăbiţi, că avem un program încărcat, chiar şi sunetele meşterilor ce restaurau biserica au diminuat, atunci cînd Părintele Tîrziu a început să cînte “Pentru Ea la Putna Clopot Bate …”. Am primit o invitaţie personală din partea părintelui Tîrziu de a organiza şi o acţiune în comun pentru următoarea tabără…. După ce ne-a dăruit la fiecare cite o brăţară ca amintire, părintele ne-a însoţit pînă la monumentul poetului M. Eminescu, unde am lăsat în semn de omagiu un mărţişor. Cartierul Latin are mai multe obiective care merită a fi vizitate, nu departe se află Pantheonul, în drum spre metrou, admirăm clădirea vechii Sorbone, şi Muzeul Evului Mediu, curtea căreia ascunde o lupoaică cu Romus şi Remulus… Atenţionez elevii că dacă vor depune efort, poate, peste un timp, voi auzi că sunt şi ei studenți/ masteranzi la renumita instituţie…
Între timp am reuşit pînă a ajunge la Ambasada Republicii Moldova să mai vizităm cartierul boemei culturale de pe lîngă biserica Sacre Coeur din Paris. În razele după amiezii, culorile tablourilor afişate de pictorii ambulanţi joacă mai viu acompaniate şi ele de melodiile culese la chitară de un chanson-ist francez. În aer, aroma de cafea şi franzelă crocantă a restaurantelor minuscule de pe marginea trotuarului te îmbie să mai rămîi aici… Adela, o elevă, se cere să rămînă, dar sunt impusă s-o refuz, cartierul e plin de persoane de culoare care departe nu au ochii celor desenaţi pe posterele Festivalului Internaţional din 1985 şi cu sloganul «Миру-Мир»!
La Paris…Duminica…
Duminica în Paris a început cu mult soare şi lumină. În programul nostru, la propunerea Excelenței sale, ambasadorul Oleg Serebrean, şi Violeta Griţcan a intervenit vizitarea unui obiectiv neplanificat – Muzeul Parisului. În metrou, suntem deosebit de încordaţi să nu pierdem staţia necesară, şi, mai ales, să nu ne pierdem în mulţimea „colorată” care intră şi iese activ din vagoane. Acum şi aici realizăm cît de multă dreptate avea animatorul nostru Andrei Boaghe care ne propunea timid să facem rost pentru toţi de nişte fulare cu tricolor… De fapt în asemenea situaţii, aici, ar fi mai utile nişte chipiuri de culoare aprinsă…
Capitala Franţei se lasă descoperită treptat şi lejer, Violeta Griţcan, revine pentru aceste zile în postura de ghid şi istoric, (specialitatea ei de bază!) ne povesteşte curiozităţi legate de străzile pe unde ne deplasăm, făcând să privesc altfel Parisul… E ziua cînd se vor sparge multe stereotipuri legate de acest oraş şi de simbolurile sale…
Ne deplasăm repede prin sălile numeroase şi deosebite al acestui muzeu destul de mare dar invizibil pentru mulţi, fiind ferit de ochii turiştilor de o străduţă îngustă a unui cartier în stil Bourjois ce păstrează încă atmosfera veritabilului Paris de odinioară… Obiectivul acesta cultural ne-a cucerit definitiv şi merită să fie inclus obligatoriu în programul unei eventuale tabere ulterioare la Paris.
Pînă la Louvre ne deplasăm pe jos, distanţa până la „Muzeul Muzeelor” este destul de scurtă,şi ne permite să analizăm mai atent clădirile şi străzile, oamenii Parisului. Violeta Griţcan de cîteva ori ne evidenţiază că suntem nişte norocoşi, nu doar din cauza timpului frumos şi al perioadei cînd Parisul respiră mai uşor de invaziile turiştilor: în această duminică reuşim să fim martori a unui eveniment ce se organizează doar în Paris de 2 ori pe an: primăvara şi toamna. Maratonul dedicat pompierilor care au aici în Franţa o popularitate şi o credibilitate deosebită în societate. Mii de orăşeni francezi, nativi şi mai puţini nativi, plătesc primăriei 50 de euro doar ca să li se permită să alerge în aceste zile speciale în centrul Parisului fiind salutaţi de mulţimea care se adună să-i admire şi să-i încurajeze. Ne oprim şi noi să-i admirăm. Chiar în preajmă o puştoaică de vre-o 5 anişori strigă entuziasmată, îndreptând degeţelul în direcţia mulţimii care aleargă: Papa!, Papaaa…!
Interesant, oare cîţi tătici moldoveni într-o dimineaţă de martie, şi-ar da acordul să participe doar pentru a încuraja pompierii, la un Maraton fără plată organizat pe străzile Chişinăului?
Pînă a ajunge la Louvre mă tot gîndesc cît de mult se deosebesc formele educaţiei la ei şi la noi…
Intrăm pe poarta Louvre-ului şi realizăm că nu doar noi suntem dispuşi în această zi să profităm de gratuitatea intrării. Noroc de doamnele Violeta Popovici-Bujor şi Magdalena Marandiuc care au ocupat din timp rînd, şi aşteaptă toţi întârziaţii noştri pe care îi includ repede în rîndul ce se apropie de intrare. Acesta şi încă multe alte cazuri demonstrează că în asemenea tabere sunt necesari mai mulţi organizatori, parte din echipa vie care se completează şi se ajută reciproc.
Louvre-ul este un izvor nesecat de pilde educative. Doar să ştii să te opreşti la timp la exponatul cu pricina şi să descrii fabula pe care o ascunde tabloul, sculptura, piatra, toate la început „mute”.. Mie mi-a revenit să însoţesc de data acesta persoane din diferite echipe (şi foarte bine!), inclusiv grupul celor mai mici participanţi ai taberei noastre. Aşa că după o trecere în revistă a sălii cu pictorii Renaşterii unde „sparg” dur, dar obiectiv, stereotipurile privitor la importanţa portretului Monei Liza (merele Leonardo da Vinci să nu se supere!!!!!!), pornim prin labirintele muzeului, pentru a contempla rămăşiţele patrimoniului civilizaţiilor antice. Anume aici informaţia practică (exponatele expuse) sunt înţelese mai bine de cei mici care cunosc teoria din manualele şcolare sau din mitologia antică. Nu ştiu de ce, dar simt (sau poate doar vreau să cred aşa!) că după ce vom reveni acasă, o parte dintre cei ce mă însoţesc aici vor ridica la sigur cărţile cu miturile despre Argonauţii greci, sau legendele biblice…
Louvre-ul… Este locul perfect unde un pretins profesor de istorie poate să-şi testeze cunoştinţele şi capacităţile profesionale. Istoricul în asemenea împrejurări nu are dreptul moral să tacă, el este obligat AICI să fie activ, altfel, arată ca un medic care ignorând ajutorul medical încalcă jurământul lui Hipocrates…
În orice caz, aceasta e părerea mea, fie şi subiectivă…

La Sacre Coeur
Ridicăm grăbiţi scările să reuşim să contemplăm şi atmosfera deosebită din interiorul Sacre Coeur-ului, ne aşezăm cuminţi pentru cîteva minute pentru a reuşi să odihnim picioarele obosite dar şi privirea, care se opreşte într-o boltă înaltă a tavanului decorat cu chipul Mîntuitorului. Mă prind asupra faptului, că deşi intră multă lume pe uşa bisericii, toţi vizitatorii păstrează liniştea atît de necesară pentru cei aflaţi aici să se roage….
Afară ne aşteaptă o panoramă deosebită a Parisului, (de pe treptele acestei biserici Parisul se vede ca în palmă!) şi Adela, nerăbdătoare să găsim Muzeul genialului Salvadore Dali. Deşi il găsim într-un sfîrşit, sunetul telefonului meu îmi indică că nu ne putem permite luxul să-l vizităm acum, lîngă Arca de Triumf deja ne aşteaptă reprezentanţii Taberei noastre pentru a merge la o întîlnire cu reprezentanţii Ambasadei RM în Franţa…Avem de finisat minunea noastră pentru această zi: a le aduce mesajul Şcolii ALTAIR aflat în această primăvară în Paris, Mărţişoarele noastre şi, desigur, mica noastră donaţie de literatură artistică pe care am adus-o pentru copiii diasporei, în încercarea de a le menţine interesul pentru limba maternă….
Croaziera pe Sena cu batoul, spre surprinderea mea, e romantică şi plăcută, încununînd această zi pe care ne-a dăruit-o Parisul.
Micile mele însoţitoare, cele mai june participante a Taberei ALTAIR, au adormit chiar în primele minute legănate de valurile Senei. Nu sunt sigură că-şi vor aminti croaziera, sper însă, că au visat frumos în această oră eroii Cocoşatului de la Notre Dame….

Ultima zi în Paris…

Ultima zi în Paris… Agitaţie… Genţi…Valize…Ne luăm rămas bun de la hotelul ce ne-a găzduit şi, nerăbdători, copiii aşteaptă întîlnirea cu Povestea, mai precis cu misterele Disney Land-ului din Paris.
Recunosc, la început, în drum spre Disney Land eram sceptică… Pentru mine ca istoric era mai preferabil să vizitez, spre exemplu, palatul Versailles…
Totul însă s-a schimbat după vizitarea acestui parc al Copilăriei…
Am spus şi mai spun: Parisul oferă multe oportunităţi copiilor, şi îmi pare sincer rău că nu mai sunt copil, dar mă bucur că am un copil care poate încă savura plăcerea acestei minuni… Această industrie care se numeşte Disney Land Paris reprezintă un oraş mare cu toate cele necesare, (chiar şi un cimitir al său au!!!) în care orice copil nimereşte la propriu şi la figurat în lumea poveştilor şi a maturilor permanent atenţi, amabili şi zîmbitori. Elementele poveştilor lumii, dezvoltă undeva şi interculturalitatea: din oraşul oriental al lui Aladin nimereşti firesc şi uşor în preriile indienilor americani, în sălbătăciile Indiei în care se ascunde micul Mowgli, sau în savana africană împreună cu Pumba şi Timon… Eşti apoi poftit să te plimbi alături de nişte carboys ce ne însoţesc spre o locomotivă mică reprodusă exact după modelul original… Un „iepure aiurit” şi mare amator de ceai, te pofteşte respectuos să parcurgi labirintul englezesc prin care Alice căuta ieşirea în Ţara Minunilor. Cred că după o aşa o promenadă, Lica mea la sigur va pune mîna pe cartea cu peripeţiile lui Alice, ca să înţeleagă de ce zîmbeşte atît de straniu Motanul Cheshire şi ce e cu Omida care fumează continuu….
Partea cea mai complicată este să suporţi să stai în cozi lungi în aşteptarea unei scurte plăceri de două minute. Dar şi aici poţi găsi partea pozitivă: statul în rînd îţi oferă posibilitatea să te simţi ca pe turnul Babel, lume multă, de toate culorile şi nuanţele, vorbitori de toate limbile posibile și imposibile stau în faţa ta, în jurul tău, în urma ta, permiţîndu-ţi lejer să le analizezi felul lor firesc de a fi adică cel mai sincer comportament, cel legat de relaţiile cu puii săi. Bătător la ochi este lipsa de agitaţie şi nervozitate atît de caracteristică părinţilor moldoveni cînd copiii lor încep a plînge în public, calm şi liniştit fiecare aici îşi aşteaptă rîndul său, fără încercări de trişare, de a trece înaintea altuia…Observ multă lume amestecată: negroizi cu ochii înguşti asiatici şi pielea deschisă, mulatri de toate felurile, un amalgam de trăsături între arabi şi europeni, chiar şi mici chinezi cu ochii albaștri şi părul blond…
Ce-ţi oferă Disney Land –ul? Conştientizarea că te poţi simţi pentru o zi copil, că se poate de trăit şi altfel, că multă lume trăieşte puţin altfel decît noi, punînd accentul nu pe lucruri cumpărate sau accesorii scumpe, ci pe senzaţii nemuritoare, lume care nu uită să zîmbească şi investeşte în zîmbetul copilului său…
Senzaţia că am atins ceva din domeniul basmului cu Regi şi Prinţese reale a continuat să fie prezentă şi la Viena şi Budapesta, oraşe vizitate de ALTAIR-ul nostru în această primăvară…
Şi ca orice basm bun, ce are şi o lecţie/ fabulă pe care trebuie să o accepți, înţelegi, la sfîrşit, aflu un nou prilej pentru meditaţie …
Dar aceasta e o altă poveste…

Lucia Argin-Caldare

Lasă un comentariu »

Martisori la PRAGA…

În loc de prefață
Ascult, citesc, analizez cu plăcere tot ce găsesc despre ALTAIR, şcoala fără statut formal de instituție de învăţămînt preuniversitar în cadrul căreia toți învață, copiii, profii si părinții… Ceea ce remarc uneori este faptul că un prof veritabil acceptă în cadrul activităților ALTAIR-ului rolul de elev – e școala vieții… Ferice de cei care îşi pot permite luxul să nu mai fie Domnul/Doamna ȘTIE/POATE TOT…Unul din aceşti profi îmi trezește mereu admirația prin spiritul de observație, prin ineditul sesizărilor și prin faptul că e mereu interesat de ceea ce face/a făcut…Sunt sigura că-i recunoaşteţi stilul…
Felicitări, Chişinău, ai așa profesori..

Tamara Curtescu-Marinciuc

Drumeţii occidentale sub zodia Mărţişorului,
sau impresii postfactum la Şcoala de primăvară ALTAIR 2013

Mărțișori la Praga…
Mă prind asupra faptului că orice tabără organizată în cadrul Proiectului educaţional„ Prin educaţie, auto – si intercunoaştere spre competenţe intr-o lume a cunoaşterii” este inedită, experienţa acumulată, senzaţiile retrăite nu seamănă cu nici o altă experienţă anterioară legată de Şcolile sezoniere a Taberei ALTAIR.
Programul şcolii de primăvară ALTAIR 2013, Paris a fost pentru mine mai mult decît un simplu debut, sau o următoare încercare de a organiza o Şcoală ALTAIR într-o ţară nouă…
Pentru prima oară am pornit să organizez o tabără şi să realizez anumite obiective, în condiţii total diferite de cele cu care eram deja deprinsă.
Prima senzaţie: te simţi de parcă ai încălcat un ritual tradiţional… Pornită fără echipă (a se înţelege: echipa profesorilor cu care lucrez în mai multe ediţii), cu elevi puţini, şi, în mare parte puţin cunoscuţi, fără membrii familiei, trecând peste nişte proceduri pe care eram deprinsă să le fac la început de tabără (spre exemplu indispensabila formare)…
Aşa am pornit la un drum lung tulburată de o eventuală aventură pe care urma să o trăiesc într-un nou rol, intrigată de testele pe care inevitabil le creează orice drum lung şi pe care urma să le susţin sau să le „prăval” în aceste noi împrejurări.
Orice ediţie a taberei ALTAIR, capătă anumite asociaţii. În primăvara aceasta orice loc vizitat de Şcoala ALTAIR imi răscolea amintirile basmelor copilăriei oferind şi anumite lecţii….
Poveştile oraşului vechi Praga:
În drum spre Praga (Cehia) pădurile de conifere iţi amintesc involuntar de povestea preferată a copilăriei mele „Trei alune pentru cenuşăreasă”, aşa că pe parcursul întregii aflări a noastre în Praga în cap îmi sunau necontenit melodiile cîntăreţului ceh Karol Gott cu melodiile din vestita poveste…
Nici un oraş european , probabil, nu are atîtea magazine cu păpuşi, păpuşi diferite… Cel mai mult domină marionetele, sute de marionete de diferite culori şi mărimi sunt expuse la tarabele din pieţele şi prăvăliile de suvenire de aici. Praga are şi o stradă care se numeşte Marionette. Toate acestea vorbesc despre faptul că cehii contemporani rămîn a fi nişte conservatori iscusiţi a tradiţiilor culturii medievale, nişte veşnici „copii” ce iubesc şi păstrează frumosul…. Praga este un oraş al statuielor vii. Zeci de personaje mascate aidoma unor păpuşi vii te întîlnesc pe străzile oraşului. Ele, adică cei mascaţi îţi oferă prima lecţie: pentru toate plăcerile în viaţa aceasta trebuie să plăteşti: dai un euro şi fotografiază-te cît doreşti cu o „sculptură” vie…
Alte „păpuşi” ne aşteptau la ceasul astronomic medieval din centrul vechi al Pragăi. Aşteptăm cuminţi ora fixă să auzim cum sună vestitul ceas, şi mare dezamăgire pentru generaţia copiilor noştri crescuţi cu efecte speciale şi filme în 5D…
Nu înţeleg încă pe deplin micii noştri exploratori că importanţa spectacolul animat al bătrînului orologiu cu cei 12 apostoli (iarăşi nişte figuri sculptate, pe care copiii le numesc păpuşi !) ce defilează deasupra cadranului superior, multe secole a fost în stare să impresioneze deosebit publicul ce-l urmărea, bătrînul ceas oferind mai multe: educaţie prin semnificaţii şi simbolisme pentru cei iniţiaţi. Aşa unele accente alegorice rămîn actuale şi la început de secol XXI: Figurinele cu care este decorat orologiul atrage atenţie asupra unor vicii omeneşti la care sunt supuşi toţi de la Opincă pînă la Vlădică: Vanitatea (oglinda), Zgârcenia (Punga), Moartea, (clepsidra); Invidia (mandolina).
Podul lui Karol din Praga e un argument în plus că cehii sunt nişte pasionaţi de poveşti şi legende. La fiecare cîţiva metri locuri „aducătoare de noroc”, pe care fiecare dintre trecători, încearcă să le atingă…
Încercăm să nu ne pierdem de grup, orice casă, colţ de stradă a Pragăi sunt originale şi interesante în felul său. Pe mulţi ne salvează Tricolorul delegaţiei noastre pe care reuşim să-l zărim în ultima clipă înainte de a se pierde după următorul colţ…
Înainte de plecare reuşim să dăruim cîţiva mărţişori trecătorilor din centrul Pragăi. Reacţii foarte diferite la încercările noastre sincere şi uneori prea insistente de a le dărui „simbolul norocului nostru moldovenesc”, unii refuză, mulţi se minunează, ascultînd parcă sceptic şi uimit explicaţiile copiilor noştri (în rusă, engleză, franceză). Cei mai receptivi s-au dovedit a fi totuşi ucrainenii care vînd în pieţele din Pragă, în mod firesc au auzit ceva de Mărţişorul nostru… Mulţi Bulgari pe care i-am întîlnit în Praga după ce ne-au ascultat foarte atent, scot şi ei, șmecheri satisfăcuţi din buzunare firişoare împletite alb-roşu şi ni le leagă la mînă pronunţînd apăsat ”Martiniţa”!!!
M-am urcat seara în autobuz cu senzaţia că îmi doresc să mai revin aici… în oraşul medieval cu poveşti şi lecţii… Lebedele de pe Vltava parcă încurajîndu-mi gîndul bat la un moment dat sincronic din aripi. Aşa că cine ştie….

Lucia Argint-Căldare

Lasă un comentariu »